Cadem iar in socialism. Ce sa facem, daca nu mai sunt alti nemti mai romani ca noi?

Mi se pare de-a dreptul degradant să văd aşa, pe vrute, pe nevrute, cum oamenii ăştia infectaţi de socialism - boală curabilă de altfel - nu vor să se vindece. Rămân în starea lor de continuă amăgire, vrând cu disperarea anilor 1947-1989 să reuşească să îi atragă pe toţi în vraja lor ireversibilă. Şi evident, cum românul matur de dinainte de '89 încă mai flutură propagandismul de origine socialistă, prin ochii idioţilor de astăzi, se mai ajunge la numeroase confruntări politice, când se mai găseşte vreunul care-i contrazice. Sinceră să fiu, mie nu îmi e nici milă, nu simt nicio părere de rău că le spun pe numele lor adevărat: comunişti imbecili, CRIMINALI, şi, nicidecum, nu îmi este teamă. Abia aştept să mai văd câte un laş abdicând de la tronul său, abia aştept să mai văd un socialist dornic de putere şi mânat de putere, nu de binele României. Dar, ce să facem? Nu suntem cu toţii aşa cum ar trebui. Şi, până la urmă, ce ştiu eu, o biată luptătoare împotriva CRIMINALILOR de la '89, care chiar vrea să schimbe Republica Socialistă România, în iubita ţară de pâna la 21 septembrie 1939?