Cine uita, nu merita

„Cine uită, nu merită!” (N. Iorga)

A început acum mulţi ani… Acum mai bine de 152 de ani. Atunci a început adevărata luptă pentru pământ, în frunte cu Alexandru Ioan Cuza. 24 ianuarie 1859 a fost o zi mare. Poate astăzi nu îşi mai aduce aminte nimeni dacă soarele a strălucit în ziua aceea sau dacă a plouat ori nins. Un lucru e cert; un lucru nu trebuie uitat oricât de mult timp a trecut de atunci şi oricât de mult timp ar mai trece; un lucru ce nu o să fie uitat în veci de adevăraţii români care mai trăiesc astăzi printre noi: în ziua de 24 IANUARIE 1859 s-au născut Principatele Unite ale Moldoviei şi Valahiei, s-a născut ROMÂNIA.

S-au scris imnuri, a fost numit rege Carol I, ROMÂNIA a devenit Regat. Încă din 1866 a început România să înflorească, până mai târziu, sub Ferdinand. Românii din zilele noastre au uitat, au tăvălit prin mocirla lăsată în urmă de comunism, au infectat ţara aceasta cu bubele „Ciumei” care a omorât România puţin câte puţin, între 1940 şi 1989. Batjocorită, călcată în picioarele acelor câteva sute de mii de români de la 1918, acum s-a destrămat, iar românii noştrii mult iubiţi de peste Prut au dispărut din viitorul ţării de după 1940.

Comunismul da, cu siguranţă a instaurat frica, îngrozitoarea teamă, haină şi puternică, dar, românilor, de ce să nu ne ridicăm acum, cât mai sus cu putiinţă, de ce să nu renunţăm la frica socialistă şi să dăm frâu liber dorinţelor noastre comune, idealurilor şi visurilor noastre şi să ne adunăm pentru o ultimă oară, să ne unim, să devenim cu toţii o singură ţară, o singură inimă, un singur dor şi vis: să fim ROMÂNIA din nou?

                      E de ajuns să privesc împrejurul meu şi să văd cum pe chipurile românilor se zbate teama. Cum, noi, noi, românii lui Cuza, românii lui Carol I, românii lui Ferdinand, nu avem noi curajul şi puterea să redescoperim „Raiul vesel pământesc”, să „Fie-n veci locuit/ De eroi.” aşa cum observ că s-a uitat şi cel dintâi imn al României?

Nu se numeşte român acela care nu are curajul să dea glas inimii sale, să strige „Basarabia e tot pământ scump, românesc, Basarabia este România!” Suntem laşi, cuprinşi de dezamăgirea sistemului socialist, dar, înainte de toate, suntem acei români care au luptat pentru ţară, acei români cu patria în inimă, eroi adevăraţi. Unde ne-a dispărut şi credinţa, „Nihil sine Deo”, unde au dispărut basarabenii, unde am dispărut noi? Prin venele noastre trece sângele glorios al strămoşilor; prin vorbele noastre mai freamătă „Trăiască Regele”; prin sufletele noastre încă mai trece pribeag un nume, „România Mare”.

De ce să nu ne reunim, să fim poporul ce odată se-ntindea falnic, grăitor peste ape şi munţi, peste tradiţii şi culturi? De ce nu vrem să fim iarăşi demni de ţara noastră, şi la rândul ei, ţara să fie demnă de noi? Putem, dragi ROMÂNI, putem! Împreună vor fi şi fraţii noştrii cu noi, împreună putem să zâmbim, să râdem, să cântăm „Trăiască Patria”, împreună putem să luptăm, putem să ne ajutăm, dar mai ales, departe de anii grei ai ţării noastre, Români de pretutindeni, ÎMPREUNĂ PUTEM TRĂI!