Mistuită de flăcări mă simt, şi tristă
În lumina rătăcitoare a vreunui întuneric;
Cuprinsă de şerpi şi de sângele tău albastru,
Rece…
Mă contopesc cu Iadul tău şi cu Raiul meu,
Chiar dacă… chiar dacă sunt zeiţa nemuririi…
Şi zac pe-un pat negru dar tu mă ridici,
Întuneric.
Ochii tăi oceanici răzbat din foc, din Infern,
Şi nu te-nţeleg. Nu. De ce nu vii, şarpe al
Edenului, să mă iei cu tine, vrăjitor etern şi
Trist?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu